CEL MAI MARE IMPERIU DACIC

ÎN MOMENTUL DE FAŢĂ, CÂND TOATE POPOARELE MODERNE ÎSI CAUTĂ CU STRĂSNICIE "ACTE DE IDENTITATE ISTORICĂ", AR FI O CRIMĂ DIN PARTEA NOASTRĂ, A ROMÂNILOR, SĂ FIM NEPĂSĂTORI LA CEEA CE NE APARŢINE.

De la Marea Baltică până mai jos de Marea Mediterană, de la Nipru până dincolo de Tisa, o bună parte din „Tracia Mare” era sub administraţia Geto-Dacă. Încă din început, poporul dac apare în documentele vremii ca legat de această străbună vatră.
Din perioada matriarhatului (până în anul 1900 î.Hr.), când cap al familiei era femeia, dacii apar ca popor independent condus de regina Hestia. Ea a organizat după un ritual, cultul focului sacru, la reşedinţa regală, în cetăţi, ca şi în vetrele locuinţelor Traco-Dacilor. Chiar numele Dacia, dac, etimologic, cu toate discuţiile purtate de cercetători, trebuie pus în legătură cu cultul focului, cu focul în general, în jurul căruia se desfăşura întreaga viaţă mai întâi tribală şi apoi regală matriarhală şi patriarhală.
Dacia era ţara focului sacru, a focului continuu şi cuvântul este autohton. În legătură cu cultul focului la strămoşii Dacilor ar putea fi pus hidronimul „Râul de Foc„ din satul Comaniţa, judeţul Olt.
Tot în perioada matriarhatului se încadrează Bendis, care iniţial va fi fost regina Tracilor şi care după moarte a devenit zeiţă. În Lexiconul lui Hesighyos din Alexandria (sec. V sau VI), găsim înregistrată: „Bendis: Artemis la Traci; la atenieni sărbătoarea zeiţei Bendis.

În toate este vorba de nişte ucenice şi urmaşe ale reginei Hestia (Vesta), care-şi desfăşurau activitatea profetică în jurul focului sacru. Aici profetizau cele ce aveau să se întâmple şi dau sfaturi inspirate teuenergic.

Zeiţa Bendis apare în poziţie ecvestră „întruchipând-o simbolic pe femeia războinică. Aceasta are o ramură de brad (nu de măslin!) în mâna stângă sau câte o ramură în fiecare mână . Perechea masculină a zeiţei Bendis ar fi (susţine Herodot în persoană) zeul războiului, în mitologia greacă Ares, respectiv Marte în mitologia romană.

Ea ar fi fost regina amazoanelor înainte de Hestia. Hadrian Daicoviciu scrie că Bendis a fost „divinitatea feminină dacică şi tracică, zeiţă a lunii, a pădurilor şi a farmecelor”. Cultul Soarelui ceresc şi al Focului Sacru, s-a păstrat până în zilele noastre. Pe stâlpii porţilor în mai toate judeţele Daco-României, apare sculptat Soarele.

Cultura daco-română păstrează numeroase vestigii din perioada matriarhatului. Cităm aici faptul că în judeţul Bacău, lângă Moineşti la Poduri, „într-un sanctuar a fost descoperit un complex ritual format din 21 de statuete feminine păstrate într-un vas”. Dintre acestea, 15 sunt mai mari şi aşezate pe câte un „tron de lut ars”, iar 6 figurine „mai mici, fără tronuri şi decoruri”. Ele au fost numite „Soborul zeiţelor”.

O „Mare zeiţă”, s-a descoperit la Trufeşti, în judeţul Botoşani, ca şi în alte părţi; ea a fost datată în jurul anului 3000 î.Hr. Adăugăm la acestea, statuetele de lut ars, „printre care o zeitate feminină întruchipând cultul fertilităţii, al belşugului”, descoperită la Libcova, judeţul Caraş Severin, figurinele de lut de la Cârna (azi Dunăreni), judeţul Dolj, medalionul de lut ars cu imaginea zeiţei Diana-Bendis.


Vasile Pârvan spune că „divinitatea feminină getică era adorată şi ca Hestia”, „Marea zeiţă a pământului roditor şi hrănitor, existentă în Dacia „chiar înainte de venirea iranienilor”.
Din perioada matriarhatului se poate socoti că provine şi „mormântul princiar getic, tumular, descoperit recent lângă Durostor, la Savestari, pe o frescă murală care mai păstrează în culori, o căpetenie getă (ce) este eroizată sub forma cavalerului trac„ (o amazoană? n.a.). Acesta primeşte o cunună de aur de la o divinitate feminină aşezată pe un soclu (Artemida Regina sau o „Fortuna” sau poate fi chiar zeiţa Hestia, regina de care am vorbit mai sus).
Lunga epocă a matriarhatului, în domeniul artelor plastice se remarcă prin o serie de figurine de lut ars, unele de o importanţă deosebită şi care se corelează cu informaţia documentară scrisă privitoare la regalitatea matriarhală Traco-Dacă, Traco-Getă. Ion Miclea şi Radu Florescu, în volumul Preistoria Daciei.

 

În legătură cu acestea cităm aprecierile cercetătorului Narcis Zărnescu: „Figurinele de lut, modelate de strămoşii noştri acum peste 8000 de ani (a căror stranie asemănare cu cele descoperite în culturile mesopotamiene Hassuna şi Samarra, nu a scăpat specialiştilor), judecând după templul descoperit la Căscioarele în apropierea Dunării şi datat circa 5000 înaintea erei noastre, ca şi după „tăbliţele de la Tărtăria (fază timpurie a civilizaţiei Turdas-Vinca, sfârşitul mileniului al VI-lea î.e.n.) sau după sutele de vase miniaturale acoperite cu semne liniare, ale unei scrieri mai vechi cu aproximativ 2000 de ani decât cea sumeriană.
Judecând aşadar, numai după aceste câteva „probe” imposibil de falsificat, greu de trecut sub regimul tăcerii, ca să nu mai amintim de misteriosul „obiect de aluminiu” descoperit în 1973 lângă Aiud şi datând din cuaternar, adică de circa un milion de ani, istoria, marea istorie a lumii, îşi are una dintre „origini„ şi în spaţiul carpato-danubiano- pontic.

.


Toate acestea presupun o viaţă statală organizată. Vasile Pârvan spunea că „divinitatea feminină getică adorată şi că Hestia”, „Marea Zeiţă„ a pământului roditor şi hrănitor, exista în Dacia, „chiar înainte de venirea iranienilor”. Pentru perioada matriarhatului pe Terra, să se vadă şi figurinele feminine descoperite în regiunea caucaziană. Tot din aceeaşi perioadă sunt figurinele feminine (antropomorfe) descoperite la Liubcova de arheologul Eugen Comşa.

În concluzie în epoca matriarhatului strămoşii traco-dacilor erau organizaţi administrativ într-un mare regat Dacia. Hestia a fost regină a strămoşilor Traco-Geţilor în această epocă. După moarte a devenit Mare Zeiţă, aşa cum au fost marile zeiţe ale căror statuete s-au descoperit pe teritoriul Daco-României.

Dokia-Hestia, după moarte, a fost adorată ca zeiţă a focului sacru. În perioada patriarhatului, regele Zalmoxis (cel dintâi rege cunoscut nominal) a intrat în legătură cu zeiţa Hestia, aşa după cum Moise intrase în legătură cu Iahve. Grecii au introdus în panteonul lor şi această zeiţă, fără să amintească de faptul că ea a fost regină şi zeiţă a Dacilor, un popor de cea mai înaltă cultură în antichitate.

Rectificăm aici eroarea unor istorici de a-l trece pe Zamolxis înaintea reginei Hestia. Cînd trăia Zamolxis (în sec. XIII î.Hr.), Hestia era zeificată, asemenea lui Iahve. Consemnarea documentară că Hestia ar fi fost regina sciţilor este o eroare. Sciţii numeau pe zeiţa focului Tabiti, aşa cum arăta izvorul citat. Hestia este numele dacic al reginei devenită zeiţă, nume pe care l-au adoptat tacit şi grecii, în timp ce romanii au numit-o Vesta, în fapt fiind vorba de una şi aceeaşi persoană care a trăit cu mult timp înainte de Hesiod (sec.VIII , VII î.Hr.).
Hestia apare la romani sub numele de Vesta, mult mai târziu.

Daca am auzit de Burebista, Deceneu si Decebal ca despre cei ce au contribuit la formarea si mentinerea regatului dac, iar despre Traian ca cel care a cautat sa distruga civilizatia daca cucerind 14% din teritoriile ei, furându-le tezaurul si transportându-l la Roma unde a fost topit (parte din monedele turnate din el fiind date cadou celor ce au luat parte la jefuirea, asa-zisa "cucerire" a Daciei), sa vedem ce s-a mai întâmplat cu marele neam al tracilor (pelasgilor). 

În jurul anului 300 d.H., marele neam al tracilor având nucleul dacic ca element conducator, ajunge din nou în fruntea tuturor neamurilor europene si ale lumii. Împaratul Galenius cel Batrân, fiul Romulei (femeie daca din cetatea Recidava), pe numele lui adevarat Vacarul Armentarius, dupa ce primeste de la Senatul roman titlul de împarat roman, se declara dusmanul numelui de roman considerându-l impropriu si schimbând numele din Imperiul Roman în acela de Imperiu Dacic (Fontes II, 6-7). Majoritatea populatiei acestui imperiu fiind formata din daci-traci, cum de altfel si armata.

Limba dacica este cunoscuta în istorie sub numele de "latina vulgara", fiind de fapt limba Imperiului. Scriitorul roman Lactantius în "Romanos Dominarentur" (Fontes II, 6-7) se plânge ca dacii nord-dunareni au ajuns stapânii romanilor, iar toata suita lui Galerius cel Batrân provenea din dacii de la nordul Dunarii.

Astfel ca DIN CUCERIŢI, DACII AU DEVENIT CUCERITORI, SCHIMBÂND NUMELE IMPERIULUI ROMAN ÎN IMPERIUL DACIC, aceasta fiind concluzia celui mai mare dusman al dacilor de atunci, Lactantius în 325 d.H.

Galerius cel Tânar, fiu al sorei lui Galenius cel Batrân, a fost numit înainte de a ajunge împarat, cu numele dacic cel adevarat, Dara (Petru Maior, "Istoria", pagina 294). Acesti doi mari conducatori ai Imperiului Dacic, ridica la Salonic un Arc de Triumf în cinstea apogeului ascensiunii dacice.

Galerius cel Tânar, împaratul Daciei în anul 311 d.H., elibereaza o lege de toleranta prin care se acorda credinciosilor crestini libertatea cultului, cu conditia sa se roage lui Dumnezeu pentru el si pentru stat ("Istoria Bisericilor Universale", I, 79). Dupa profesorul D.Balasa, în timpul celor doi împarati Galerius, statul imperial al Daciei se reorganizeaza în provincii conduse de un voievod ("voievod" fiind un cuvânt dac cu sens de luptator, razboinic, el corespunzând cuvântului slav "cneaz"). El s-a pastrat de-a lungul secolelor nu numai în istoria noastra, dar si prin locurile unde am fost si mai suntem... ca de exemplu, tinutul Voievodinei din Yugoslavia.

D.Balasa, în "De la regina Hestia la împaratii Daciei" mentioneaza ca între daco-romani, cel dintâi voievod, necunoscut pâna în prezent, a fost Vlahernus (nume provenind de la cuvântul Vlah, cum de altfel înca îi numesc pe macedoneni, grecii...)

Ca si cum doi împarati daci în fruntea Imperiului nu ar fi fost de ajuns, lui Galenius cel Tânar îi urmeaza la conducerea Imperiului Dac, un altul nascut la Nis... Constantin Cel Mare, cel ce ridica Arcul de Triumf de la Roma, pe care apar o parte din figurile comandantilor daci. Tot el reconstruieste podul de piatra de peste Dunare (CONSTRUIT DE STRĂBUNUL SĂU BUREBISTA SI NU DE TRAIAN), adaugându-i un castru cu patru turnuri si un edificiu cu numeroase încaperi.

De ce oare cineva ar fi avut interesul sa cheltuiasca sume mari de bani, atunci în antichitate, ca sa reconstruiasca un pod acolo, departe peste Dunare, când "ROMANII SE RETRĂSESERA DEJA... IAR LOCURILE ERAU PUSTII..." cum le place unor istorici vecini sa sustina?...


Pentru a desfiinta o natiune este necesar sa-i mistifici istoria.