Totalul afişărilor de pagină

Sfantul Andrei, Apostolul lupilor

Legende si fapte tulburatoare probeaza prezenta Sfantului Andrei in pamanturile noastre

Sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei are o incarcatura spirituala si emotionala deosebita, avand in vedere faptul ca lui ii datoram existenta noastra crestina. El este cel care a adus cuvantul Evengheliei lui Hristos aici, pe pamanturile dacilor de la Istru. Din acel moment, petrecut cu doua milenii in urma, intreaga noastra viata s-a schimbat fundamental.
Prezenta apostolului lui Hristos in teritoriile noastre este atestata istoric si probata de o sumedenie de elemente folclorice, traditii si obiceiuri in adancul carora descoperim fapte si elemente de predica protocrestina savarsite de apostolul lupilor. Iar mai presus de toate, prezenta lui este confirmata de existenta unei Biserici bine organizate, care functioneaza neintrerupt pe aceste pamanturi inca din primele secole crestine si de numarul mare de martiri ale caror moaste au fost descoperite la
 noi.

Se cunoaste faptul ca Apostolul Andrei a facut cel putin patru calatorii misionare. Intr-una dintre ele a ajuns si in nordul Marii Negre, coborand apoi spre vestul Pontului Euxin, atingand astfel Scythia Minor, adica Dobrogea noastra. Apoi s-a indreptat spre Bizant, prin Macedonia si Tesalia, ajungand la Patras, in cetatea Ahaia, unde a fost rastignit pe o cruce in forma literei X. Exista surse, care sustin ca martirizarea sa ar fi fost cauzata si de suspiciunea ca ar fi fost iscoada a dacilor.
Apostolul, vegheat de spiritul Lupului Alb
La noi, numele apostolului Andrei este indisolubil legat de lupi. Traditia spune ca Apostolul ar fi fost insotit si calauzit de un lup. Unii cercetatori cred ca el a fost un simbol al sanctuarelor dacice, fiind adorat cu sfintenie, tainicul Lup alb fiind considerat capetenia lupilor. Unele legende uitate spun ca Lupul Alb a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei, ca spiritul Lupului Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre pestera care avea sa-i ofere adapost. Sint zone din tara in care se crede ca de Boboteaza lupii vineaza diavolii alungati de sfintirea apelor.

Si pentru ca tot am amintit despre faptul ca spiritul Lupului Alb l-ar fi insotit pe Andrei spre pestera din Dobrogea, trebuie sa spunem ca poate in aceasta legenda se pastreaza de fapt informatia imprietenirii Apostolului cu capeteniile dacilor purtatoare a stindardelor lor cu cap de lup sau a preotilor lor, care l-au condus spre sanctuarul local din vechiul pamint al Scythiei. Lupul, fiind un redutabil spirit care dadea tircoale primelor asezari, a fost preluat de catre samani drept initiator si cunoscator al puterilor Naturii. In Grecia Antica era simbol si atribut solar al lui Apollo, templul acestui zeu fiind situat in padurea sacra de linga Atena, si care purta numele de Lukaion, adica Tarimul Lupului.
Mult mai tirziu, in acest loc Aristotel isi expunea public invataturile. Se pare ca de aici vine si numele de liceu, institutie scolara frecventata initial de ’’lupii tineri’’.(...)
De la temutii bersekeri ai vikingilor la indienii preeriilor, lupul a fost totem universal al luptatorilor. Stramosii tuturor mongolilor este Lupul Albastru Celest, atit de iubit si admirat incit ei si-au inspirat temutele manevre de lupta ale celebrei lor cavalerii dupa tertipurile haitelor de lupi care atacau neostoit turmele de gazele si cerbi din stepele Asiei.(...)
In lucrarea sa ’’De la Zalmoxis la Genghis-Han’’, Mircea Eliade, citindu-l pe Strabon, arata ca ’’dacii se numira mai intii daoi’’. Hesychius informa si el ca daos era numele frigian al lupului. Eliade concluziona ca ’’dacii se numeau ei insisi mai de mult «lupi» sau «cei care sint asemeni lupilor», cei care seamana cu lupii’’. Eminentul istoric al religiilor dedica in volumul amintit un intreg capitol acestei probleme. El arata ca ’’triburile cu nume de lup sint atestate in regiuni destul de departate ca Spania, Irlanda si Anglia’’ si conchidea ca faptul ca ’’un popor care isi trage denumirea etnica de la numele unui animal are intotdeauna o semnificatie religioasa’’.(...)
’’Revenind la daci’’, spune Mircea Eliade in volumul amintit, ’’pare destul de probabil ca numele lor etnic deriva, in ultima instanta, de la epitetul ritual al unei confrerii razboinice’’.
Dacii erau foarte constienti de raportul intre lup si razboi, dovada fiind simbolismul stindardului lor, iar Iuliu Cezar se pare ca intelesese foarte bine ce pericol reprezinta aceasta noua putere militara. De aceea, printre preocuparile sale importante, cu putin timp inainte de a fi asasinat, s-au numarat si pregatirile de a-i ataca pe acesti ’’lupi’’ de la Dunare.(...)
In decursul istoriei, cum afirma si alti cercetatori, ziua Sfintului Andrei nu s-a sarbatorit intotdeauna la data fixa, ci uneori la 30 noiembrie, alteori la 1 decembrie, in Postul Craciunului, sau chiar in simbata a cincea a Postului Mare (odata cu Simbata Ursului).

"Legendele despre Apostolul Andrei, cu caracterul lor local si national romanesc, au luat nastere pe pamintul Daciei. Ele ne conduc la credinta ca Apostolul Andrei a predicat saminta Evangheliei si in Dacia decebaliana, printre coloniile grecesti din nordul Marii Negre, si printre geto-dacii de linga gurile si din partea stinga a Dunarii’’.

Grota Sfantului Apostol Andrei

Sfantul Apostol Andrei a locuit aici atunci cand a venit sa ii crestineze pe locuitorii din Dacia Mica. Grota in care a stat Sfantul a fost folosita ca staul de oi, dar acum este loc de pelerinaj si rugaciune. 

Intrarea in pestera este impunatoare, dar este construita de curand. Din tavan picura o dara de apa, iar in jur, icoane asezate pe pereti. In stanca pesterii sunt scobite doua paturi, iar daca mai inaintezi putin ajungi spre un altar. Tacerea domneste in grota in care a locuit "Cel dintai chemat la Apostolie", fratele Sfantului Petru, un om care l-a cunoscut pe Mantuitor. Avem Noul Testament care ne spune ca Sfantul Andrei a venit pe vechiul pamant al Daciei Mici, adica aici in Dobrogea pentru a propovadui crestinismul. Se spune ca in aceasta zona a existat un puternic centru spiritual al zeului Zamolxe. Preotiil-au gazduit pe Sfantul Andrei, care a gasit aici intelegere. Spre biruinta lui Hristos, vechii preoti ai lui Zamolxe au fost crestinati si au devenit primii episcopi din aceasta zona. Innal, dacul binecredincios, se spune ca a fost unul dintre primii preoti pe care Sfantul Andrei i-a gasit la pestera, impreuna cu ucenicii Rimmal si Pinnal. Nu se stie exact cat a stat Apostolul aici, dar se spune ca de aici si-a trimis ucenicii sau a plecat impreuna cu ei sa propovaduiasca. Nu doar Sfantul mergea la oamenii din zona. Veneau si acestia la el sa fie botezati. Locul a ramas in memoria oamenilor ca pestera in care Sfantul a trait si s-a rugat.

Sute de ani au trecut si grota a ramas ascunsa in muncii macinati ai Dobrogei. Nu se stie exact ce s-a mai intamplat. Doar un teolog francez a gasit o harta veche din 1564, in care erau consemnate in zona pesterii cinci mari catedrale si Manastiri cu 5.000 de calugari. Teologul a venit in urma cu putina vreme, sa caute vestitul loc, dar nu mai era nimic din ce era trecut pe harta. Si poate ar fi gasit un loc gol, daca la inceputul secolului nostru, avocatul Jan Dinu, care venea des in satul Ion Corvin, nu ar fi avut un vis care s-a repetat de trei ori. I se arata pestera in care a trait o vreme Sfantul Apostol Andrei. Insotit de preotul Lembadu Constantin avocatul a plecat in cautarea grotei. Au descoperit-o si Dinu a simtit ca aici trebuie sa se construiasca un lacas de rugaciune. In anul 1942, avocatul a inceput amenajarea pesterii si la 30 iulie 1944, aceasta a fost sfintita de Episcopul Cherasie Paunescu al Tomisului. 
Razboiul si desfiintarea fortata a Episcopiei de Constanta au facut ca pestera Sfantului Andrei sa fie parasita si sa intre in paragina. Oamenii din zona au ajuns chiar sa isi adaposteasca oile aici. Maracinii, arbustii si lianele au astupat apoi intrarea, totul cazand in uitare. La sfarsitul anilor 80 insa, crestinii au inceput din nou sa vina sa se roage si sa aprinda lumanari la pestera. In vara anului 1990, ieromonahul Victor Ghindaoaru si monahul Nicodim Dinca, de la Manastirea Sihastria, s-au asezat la Pestera Sfantului Andrei si oficial, schitul a fost infiintat in 12 decembrie 1990. Astfel, zona grotei a devenit din nou loc de inchinaciune, loc de rugaciunea pentru calugari si pentru credinciosi. Patru ani mai tarziu, la 8 august 1994, schitul a fost transformat, prin hotararea Sfantului Sinod, in "Manastirea Pestera Sfantului Andrei". Pana sa se construiasca paraclisul si biserica, slujbele se tineau chiar in grota in care a locuit Apostolul. A fost amenajat un altar mic, asezat inspre rasarit, chiar langa intrarea in pestera. 
Pestera si Manastirea Dervent au devenit loc de pelerinaj si, in fiecare an, mii de credinciosi, urmasii celor care au fost crestinati acum aproape 2.000 de ani de catre Sfantul Apostol Andrei, vin intr-un neobosit pelerinaj in acest loc.